Cum vad altii pe jandarm

Jandarmeria, institutie de ordine publica?!

de Nicolae Nicu

Băiat elegant, Mihnea Ionescu cere Jandarmeriei, aici pe site, printr-o formulare politicoasa, sa nu se mai bage unde nu-i fierbe oala. Cică, Jandarmeria nu e instantă sportivă. Fireste că nu. E o chestie care se stie. Pare, însă, că doar sefii jandarmilor nu stiu! Jandarmeria este o institutie de ordine publică, le reaminteste el. Vorbă să fie. Poate în alte state. La noi, eu unul, am extrem mari îndoieli.

Nu mai vorbesc de vechea perceptie publică si, implicit, de reaua reputatie istorică de „fortă de represiune”, pe care le are Jandarmeria în România, institutie reînfiintată după 1989 de reprezentantii celor care se tem pentru integritatea averilor lor nemuncite. O institutie ai cărei slujbasi erau educati să spună interlopilor vremii „săru’ mîna, conasule!”, dar să facă pe apărătorii „ordinii publice”, cu pusca la spate si cravasa în mînă, fată de amărîtii satelor cărora, pentru că nu aveau cu ce-si plăti dările, hapsînii perceptori le luau cu forta „jăndărmărească” tzoala si ulcelele de pe uluci. Vorbesc aici de istorii trăite, nu de povestioare scolare. Istorii trăite de bătrînii nostri si reamintite din generatie în generatie, spre neuitare si nerepetare. Spre vigilentă cetătenească, adică.

Revenind în zilele noastre, întotdeauna m-am întrebat ce caută Jandarmeria pe stadioane. Oare, sefii ei nu înteleg că anatema istorică pe care o poartă această institutie si, deopotrivă, uniformele si dotările aferente soldătoilor respectivi provoacă o reactie de respingere, de contestare si revoltă din componentă publicului? Prezenta în stadioane (si mă refer aici doar la stadioane…) este percepută instantaneu ca lipsă de încredere si de respect la adresa publicului spectator, precum si ca amenintare cu forta la adresa unei multimi, care este în dreptul său gratuit si democratic de a fi multime la ea acasă, într-un loc anume, recunoscut si atribuit înadins de societate, de a se manifesta ca atare, inclusiv prin scandări si aplauze, steaguri si benere, tobe si fluiere, seminte, ironii si persiflări, înjurături cetătenesti sau vorbe de duh.

Într-un stat cu adevărat democratic, multimile nu pot fi privite ca amenintare la adresa „ordinii publice”, fie numai si pentru simplul fapt că ea, multimea, este chiar parte a ordinii publice de care vorbim! Multimile, privite sub întelesul sintagmei constitutionale de „adunare publică”, sînt expresia directă a unui drept cetătenesc suveran, care nu poate presupune, nici justifica nici accepta reactia concomitentă de îmbătosare fătisă, ostentativă si suspicioasă, a unei forte înarmate de represiune publică. E simplu. Dacă ne temem de multime, ne asumăm mai bine interzicerea ei, a „adunării publice” care o determină, ci nu o acceptăm cu de-a sila, de ochii lumii, dar o amenintăm cu bîta să nu miste-n front. Este un non-sens. Altfel spus, la ce bun forma, dacă excludem fondul?

Prin urmare, nu e treaba Jandarmeriei de a se afla în stadion. Nu e treaba Jandarmeriei să impună ce să strige suporterii pe stadioane si ce nu, ce au voie să strige mesenii la nuntă si Dinescu la televizor, ce n-au voie să strige ciobanii la stînă ori pensionarii la Tăriceanu. Asta poate fi treaba CNA-ului, ca institutie de cenzură, a educatorilor, a învătătorilor si profesorilor, dacă avem în vedere că la jocul de fotbal vin foarte multi tineri. E poate treaba părintilor, a familiilor, dar, sigur, e treaba fiecăruia dintre spectatori. Nu e nici treaba sefului Jandarmeriei Bucuresti să-si dea el cu părerea si să emită sentinte cu privire la posibile sanctiuni sportive, puncte în clasament cîstigate sau pierdute de Dinamo sau de oricare altă echipă, nu e treaba lui să interpreteze prevederi de regulamente FIFA, UEFA, FRF în public, cu atît mai mult cu cît o face, asa cum am văzut la televizor, după ureche si pe urmă bunul său plac.

Pe de altă parte, dacă Jandarmeria a prezentat situatia de la meciul National – Dinamo, de ce nu a prezentat ea si situatia de pe celelalte stadioane? Ori, poate, de înjurat au înjurat numai „ultrasii” dinamovisti, iar pe celelalte stadioane suporterii au intonat doar rugăciuni si versete din Biblie? Au poate asa a cerut latifundiarul din Pipera, stăpînul Ghencii („săru’ mîna, conasule”!), că asa vorbesc gurile rele. Întrebare: dacă latifundiarul a cerut ce a cerut, de dat, ce a dat în schimb, mon c......... Georgescu? Măcar, ce a promis? Ha? De fapt, adevărul e că, în lipsa meciurilor de fotbal si a suporterilor pe stadioane, Jandarmeria nu prea îsi poate justifica existenta socială, iar sefii ei nici lefurile etalon. Auzi, „institutie de ordine publică”! Cu ciomege si bocanci în gură, poate…

P.S. – Recomand jandarmilor (nostri, era să zic!) să studieze si să învete comportamentul profesional si metodologia practică demonstrate de colegii lor germani în actiunile de mentinere sau restabilire a ordinii publice la meciurile recentului Campionat Universal de fotbal. Nu i-am văzut pe stadion, iar în afara lui aveau în dotare doar vorba fermă, dar civilizată si… cîte o pereche de cătuse. Odată imobilizat si încătusat turbulentul, absolut orice agresiune inutilă si abuzivă asupra sa din bucată fortelor de ordine înceta de la sine. Duba, amenda si expulzarea din zonă. Atît si nimic mai mult. Vai, mama noastră, cît de departe sîntem de omenirea civilizată!
P.P.S. – A început campionatul si, ca la un semn, au reînceput provocările la adresa lui Dinamo. Anticorpi, mobilizarea generală!