dreptul la replica 3

in timp ce ma hotarasem sa nu mai dau dreptul la replica, ascultam muzica relaxanta, dar timpanele mele au fost din nou asediate de aberatiile unor "perfectiuni intruchipate". astfel, lasandu-ma purtat de amintiri, mi-am revazut antrenorul meu de fotbal din adolescenta. acel om era considerat in mediul lui drept un dur. singura lui indicatie in vestiar era: pe ei! calcati-i in picioare! alta tactica nu exista pentru el. dar toti il priveau ca un dur. ori de cate ori ne indreptam spre retrogadare, acel personaj remedia neajunsurile prin cateva injuraturi preventive, de genul: bai, eu gandesc in locul vostru? faceti întocmai ce va spun: pe ei! calcati-i in picioare! la inceput, metoda era utila. injectati de acest mod de a gandi, creierul era golit de orice preocupari. reuseam rezultate pozitive. dar mai tarziu, adversarii initial surprinsi isi reveneau din uimire si reluau jocul dupa regulile tehnice. succesele antrenorului se minimalizau incet, dar sigur. fiindca in afara de replica: "pe ei!" nu avea nimic de spus. nici o strategie de joc nu se nastea din singurul neuron al sau , din singura lui circumvolutiune. adversarii si-au revenit din lovituri, au tras de timp si au impins meciul in prelungiri. deocamdata nu pierdusem decat la capitolul imagine publica. dar mai tarziu am pierdut indiferent ce partida. astfel, concluzionez ca este si portretul robot al acestui stimabil care provoca discutii pe forum, acest vierme care se taraste in balegarul societatii. este un invins care nu poseda abilitate, rabdare, puterea de a transforma partenerii de dialog in inamici ireductibili. nu mai il acceptam, chiar daca ne plac povestile cu haiduci. mai reflecta!